Guvernul a aprobat, la ședința de vineri, alocarea a 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare din 97 de unități de învățământ din România. Finanțările vizează 16 județe, printre care și Vrancea.
Fondurile sunt destinate unităților de învățământ care au primit finanțare în 2025, dar nu au realizat sau finalizat lucrările până la 31 decembrie anul trecut.
Programul vizează școli și grădinițe cu grupuri sanitare neconforme, inclusiv toalete amplasate în exteriorul clădirilor, fără apă curentă și canalizare.
Aproape un milion de lei, suma propusă pentru Vrancea
Potrivit anexei proiectului de hotărâre publicat anterior de Ministerul Educației, pentru județul Vrancea a fost propusă alocarea a 986.000 de lei, pentru 18 poziții corespunzătoare unor școli și grădinițe din opt comune.
Cele mai mari sume erau prevăzute pentru comuna Dumitrești, cu 392.000 de lei, și comuna Nereju, cu 229.000 de lei.
Alte finanțări erau propuse pentru unități de învățământ din comunele Boghești, Corbița, Nistorești, Cotești, Poiana Cristei și Vrâncioaia.



