Comuna Tănăsoaia a rămas fără primar după condamnarea fostului edil Romeo Vulpe, însă până acum nu au fost organizate alegeri deși a trecut peste un an și jumătate de atunci. Subiectul a fost discutat la reuniunea Consiliului Național al Forței Dreptei, deoarece la nivel local sunt peste 30 de localități într-o asemenea situație.
Ludovic Orban, președintele Forței Dreptei, a spus că va recurge la justiție dacă nu vor avea loc alegeri.
”Este o gravă încălcare a legii în România, a Constituției. Somăm Guvernul să organizeze alegeri locale cât mai repede. În cazul în care nu vor demara procedura, vom ataca în contencios pentru a obliga Guvernul să organizeze alegeri locale. Atât eu cât și cei care vor fi candidații noștri vom da în judecată Guvernul pentru a-l obliga să facă ceea ce trebuie să facă în mod legal”, a spus Ludovic Orban la reuniunea Consiliului Național al Forței Dreptei.
La Tănăsoaia nu este primar de un an și jumătate. Forța Dreptei Vrancea o va sprijini la alegerile parțiale pe Melania Mocanu.
”În luna decembrie 2020, prefectul de Vrancea a semnat ordinul de încetare a mandatului pentru Romeo Vulpe, primarul PSD, la nici 3 luni de la alegerile locale. Tănăsoaia a rămas fără primar după ce acesta a primit o condamnare de 3 ani cu suspendare pentru fraudarea fondurilor europene. Consider că a trecut mult prea mult timp de când Guvernul ar fi trebuit să ia în discuție organizarea de noi alegeri la noi în comună. Oamenii din Tănăsoaia se confruntă cu probleme, poate cea mai acută fiind lipsa apei, probleme pe care nu le poate rezolva decât un primar implicat, un primar corect și cinstit care să muncească pentru oameni, nu pentru propria lui bunăstare. Vremea corupților la Tănăsoaia a trecut, justiția și-a făcut treaba în cazul Vulpe, acum este nevoie de muncă pentru a dezvolta comunitatea noastră”, a spus Melania Mocanu, candidatul Forța Dreptei Vrancea la alegerile parțiale pentru Primăria Tănăsoaia.



