Handbal – CSM Focșani 2007 – Pentru că iubim handbalul (Reportaj foto)

0
332

Aseară, băieții noștri se antrenau la capacitate maximă, în noua și modernă sală de sport din comuna Biliești, locație care, vrând nevrând, le-a devenit noua casă pentru câteva zile. Conform zicalei ”Tot răul este spre bine”, trebuie spus că sala unde în aceste zile își desfășoară antrenamentele beneficiază de instalație de climatizare modernă, așa cum Focșani, capitala județului, nu beneficiază din păcate. Astfel, băieții noștri, au reușit măcar pentru câteva zile să scape de coșmarul termic din Sala Polivalentă ”Alin Moldoveanu”, care-i stoarce de energie încă dinaintea începerii antrenamentelor. Revenind la considerentele pur sportive de aseară, au fost aproape două ore de antrenament intens, la capătul cărora, totuși, ai noștri încă mai aveau zâmbetul pe buze în ciuda efortului intens la care fuseseră supuși de Marko Iakovic, reputatul preparator fizic al echipei noastre. Am fost super bucuros să constat că la antrenament au asistat și câțiva copii din comunitatea locală, cine știe, poate, măcar o parte dintre ei, viitori handbalisti ai județului. Am reușit să vorbesc cu câțiva dintre băieții noștri, joviali așa cum ii știam și cărora sper să le fi putut transmite, prin prezența și materialul meu, că le suntem în continuare alături, așa cum ei știu deja. Colecția foto vorbește de la sine. #FamiliaDeLaSala