Impozitul specific trebuie declarat și plătit până pe 25 decembrie 2021

0
153

Declararea și impozitului specific unor activități, aferent semestrului I 2021, se efectuează până la data de 25 decembrie 2021, a anunțat Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vrancea.

 

Reamintim că, potrivit Legii 170/2016, impozitul specific este datorat de  persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”, 5520 – „Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”, 5590 – „Alte servicii de cazare”, 5610 – „Restaurante”, 5621 – „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”, 5629 – „Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”, 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor” iar declararea şi plata impozitului specific se efectuează semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare. Suma de plată reprezintă o jumătate din impozitul specific anual, stabilit potrivit Legii 170/2016”, se arată într-un comunicat de presă al AJFP Vrancea.