Dispariția fulgerătoare a lui Cătălin Toma a lăsat Consiliul Județean Vrancea fără conducere, iar atribuțiile urmează să fie preluate de unul dintre vicepreședinți, până la alegeri. Secretarul general al județului și prefectul Nicușor Halici au acționat repede, iar luni a fost emis ordinul prefectului privind încetarea de drept a mandatului președintelui CJ, ca urmare a decesului.
Atribuțiile trebuie preluate de unul dintre vicepreședinți, cu votul majorității absolute. Una dintre funcții este ocupată de Ionel Cel – Mare, ales în 2020 din partea ALDE, care recent a intrat în PNL, ca urmare a fuziunii celor două partide. În cealaltă funcție de vicepreședinte se află social – democratul Marian Oprișan.
În Consiliul Județean Vrancea sunt la această dată 30 de consilieri din 33, deoarece pe lângă decesul lui Cătălin Toma mai sunt doi consilieri care au plecat: Cătălin Ghețu (PSD), care a demisionat și Mihăiță Lepădatu (USR), care a pierdut procesul privind excluderea din partid. Aceasta înseamnă că vicepreședintele care va fi votat de 16 consilieri va prelua atribuțiile funcției de președinte.
PSD are 14 consilieri, iar PNL și USR au împreună 16 consilieri.
Consiliul Județean poate fi convocat de îndată de 10 dintre consilierii județeni.