Astăzi încep lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Eroilor, precum și a parcărilor adiacente. Intervențiile fac parte dintr-un amplu proiect de infrastructură finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Pe durata desfășurării lucrărilor vor fi instituite restricții de circulație pe tronsonul cuprins între intersecția străzii Eroilor cu strada Vămii, în zona Bisericii „Sfântul Dumitru”, și intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu. Primăria Focșani recomandă conducătorilor auto să folosească rute alternative.
Reabilitarea străzii Eroilor se înscrie într-un program mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere locale, care vizează un total de 33 de străzi din municipiu, toate finanțate prin PNI „Anghel Saligny”.



