Începe festivalul ”Classic for Teens”, dedicat tinerilor interpreți de muzică clasică

0
-Publicitate-

Startul Festivalului ”Classic for Teens”, care se va desfășura la Focșani până pe 2 octombrie, a fost dat joi, printr-o conferință de presă organizată la Consiliul Județean Vrancea, la care au participat reprezentanții administrației județene, artiști, organizatori, prezentatori. Printre aceștia s-au aflaat Mioara Moraru, președintele Asociației PropatriaVOX, soprana Rodica Vică, violonista Clara Cernat, pianistul Thierry Huillet, muzicologul Luminița Arvunescu, Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal ”Mr. Gh. Pastia”, prezentator al evenimentului, Marilena Șerbănuț, reprezentant Primăria Focșani.

Festivalul, realizat cu susținerea și finanțarea Consiliului Județean Vrancea în cadrul programului dedicat ONG-urilor, cuprinde concerte de muzică clasică, expoziții de artă plastică, masterclass de perfecționare muzicală și ateliere de pictură, cu artiști invitaţi din Austria, Franța, Italia, Republica Moldova și România.

”Susținem educația și investim în educația copiilor! Acest festival este un eveniment de înaltă ținută, realizat din dorința de a avea tineri educați, pentru ca arta, ca mod de viață, să pătrundă în universul lor. Consiliul Județean Vrancea alocă fonduri pentru susținerea eficientă a educației, iar pentru un viitor strălucit al copiilor este importantă identificarea și promovarea talentelor, astfel încât să deschidem drumul tinerilor pentru o carieră strălucită”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Deschiderea festivalului va avea loc joi seara, de la ora 19:00, pe scena Teatrului Municipal, artişti de anvergură internaţională, precum soprana Rodica Vică, violonista Clara Cernat şi pianistul Thierry Huillet, sub genericul Romanian Music Journey. Evenimentul va fi prezentat de jurnalistul și muzicologul Luminița Arvunescu.

-Publicitate-