Începe sacrificarea celor peste 20.000 de porci de la Premium Porc

0
68

Focarul de pestă porcină africană (PPA) s-a extins la întregul efectiv de porci de la Premium Porc, astfel este necesară sacrificarea a peste 20.300 de animale. Cadavrele acestor vor fi îngropate pe un teren aflat raza comunei Slobozia Ciorăști.

Reprezentanții autorităților au verificat la fața locului groapa și respectarea condițiilor de mediu, sanitar veterinare și de biosecuritate.

“S-a constatat că măsurile sunt implementate corect iar groapa respectă toate condițiile reglementate prin lege, urmând a fi parcurse toate celelalte proceduri legale pentru neutralizarea acestui focar de PPA”, a declarat prefectul Nicușor Halici.