Meteorologii au emis o atenționare meteorologică cod galben de instabilitate atmosferică accentuată care vizează și județul Vrancea. Fenomenele se vor manifesta vineri, între 13.00 și 21.00.
”În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, local în Muntenia și în zona montană aferentă acestor regiuni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp”, se arată în avertizarea meteorologilor.



