Un eveniment special a fost organizat de Asociația „Voluntariat pentru Viață”, în cadrul proiectului „Generații în armonie”, finanțat prin programul #FondulPentruVarstnici al Fundației Regale Margareta a României. La Centrul Social Multifuncțional Mărășești, joi, 28 decembrie 2023, un prânz festiv a adus la aceeași masă seniori, tineri și voluntari ai Corpului European de Solidaritate. Cu toții s-au regăsit într-o atmosferă de bucurie, emoție și a fost un prilej de interacțiune între generații. Festinul a fost condimentat cu povești rostite de seniorii prezenți, oferind tinerilor și voluntarilor oportunitatea de a învăța despre tradiţiile și obiceiurile de odinioară. Au fost oferite rețete tradiționale, iar tinerii și voluntarii europeni și-au adus aportul prin împărtășirea tradițiilor din propriile țări și rețetele culinare pregătite de Crăciun în Spania, Italia, Armenia, Norvegia, Tunisia, Algeria și Germania, de unde provin voluntarii.
Tot în cadrul evenimentului, Asociația „Voluntariat Pentru Viață” a organizat și un moment special de recunoaștere pentru contribuția valoroasă a voluntarilor și a susținătorilor în cursul anului. Mai mult, fiecare participant a primit o felicitare din partea Fundației Regale Margareta a României, precum și frumoase cadouri oferite cu generozitate de Asociația „Bunul Samaritean”.
Cu aceasta ocazie a început și campania de informare și suport pentru seniori prin promovarea instituției ,,Telefonul vârstnicului”, instituție înființată și sprijinită de Fundația Regală Margareta a României. Telefonul vârstnicului este cea mai facilă formă de suport pentru seniorii ce au nevoie de un prieten cu care pot discuta și împărtăși problemele cu care se confruntă la un moment dat.
Pentru a adăuga o notă de distracție și relaxare, programul a inclus și momentul mult așteptat al sărbătoririi celor care și-au aniversat ziua de naștere în luna decembrie, cu toții delectându-se cu o felie din tortul tradițional.
„Organizarea acestui prânz festiv a reușit să creeze un spațiu în care toate generațiile s-au simțit apreciate și integrate. Un prilej de a sublinia importanța consolidării legăturilor dintre generații ce a adus lumina sărbătorilor de sfârșit de an în sufletele celor prezenți.
A fost o modalitate prin care echipa Asociației „Voluntariat Pentru Viață” și-a exprimat mulțumirea pentru cei care ne- au fost aproape în activitatea desfășurată, de a ne bucura de sfârșitul anului 2023 și speranțele de mai bine pentru Noul An, 2024, care stă să vină.
Cu bucurie și speranțe în suflet, vă urăm un sincer și călduros „La mulți ani!”, au transmis organizatorii evenimentului.




