Schema prin care fermierii ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta din 2025 pot primi un ajutor de până la 333 de lei pe hectar intră în vigoare vineri, 25 septembrie. Hotărârea Guvernului nr. 751/2026 a fost publicată joi în Monitorul Oficial.
Bugetul total al schemei este de 155,36 milioane de lei, echivalentul a 29,6 milioane de euro. Jumătate din sumă, respectiv 77,68 milioane de lei, provine din Fondul European de Garantare Agricolă, iar cealaltă jumătate este asigurată din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Sprijinul poate fi acordat pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate în proporție de cel puțin 30%. Pentru un grad de afectare de peste 90% și până la 100% inclusiv, cuantumul maxim este de 333 de lei pe hectar. Pentru pagube cuprinse între 30% și 90%, suma este calculată proporțional cu gradul de afectare consemnat în documentele oficiale.
Pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să dețină proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor pentru perioada iunie–august 2025, să fie înregistrați la APIA cu cererea de plată pentru anul 2025 și să figureze în evidențele direcțiilor agricole județene cu suprafețele calamitate.
Schema este destinată atât persoanelor fizice, cât și persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, societăților, cooperativelor și altor categorii de producători agricoli prevăzute de hotărâre.
Procedura începe la nivelul direcțiilor pentru agricultură județene. Acestea au la dispoziție maximum 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii pentru a transmite către centrele județene APIA listele producătorilor pentru care au fost întocmite procese-verbale de constatare a pagubelor.
Ulterior, fermierii eligibili vor depune la centrele APIA unde au depus cererea de plată pentru 2025 o cerere pentru acordarea ajutorului. Termenul este de maximum 20 de zile lucrătoare calculat de la împlinirea perioadei de 10 zile acordate direcțiilor agricole. Cererea poate fi depusă direct sau transmisă prin poștă, fax ori e-mail.
Toate plățile din cadrul schemei trebuie efectuate cel târziu la 31 decembrie 2026. Dacă valoarea totală a solicitărilor eligibile depășește bugetul disponibil, sumele acordate beneficiarilor vor fi reduse proporțional.



