Liberalul Ion Ștefan candidează pentru un nou mandat de deputat și deschide lista de candidați la Camera Deputaților în Vrancea. Ministrul Lucrărilor Publice este unul dintre parlamentarii care s-a remarcat prin activitatea sa din 2016 până în prezent, când a susținut și inițiat numeroase proiecte legislative. Cel mai cunoscut proiect al său este legea de acordare a primei de comercializare pentru producătorii agricoli, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Ion Ștefan vrea să își continue activitatea de parlamentar într-un Parlament cu o majoritate PNL, care va avea ca obiectiv dezvoltarea și modernizarea României.
”Sunt inginer, antreprenor, cu experiență în Parlamentul României, unde am reușit legiferarea unor proiecte importante pentru vrânceni și români, așa cum este Legea primei de comercializare prin care sunt sprijiniți financiar producătorii români și proiectul de conectare a satului vrâncean la gazele din Marea Neagră, prin realizarea de racorduri inteligente care să aducă confort în gospodării și care să salveze pădurile județului. Ca ministru, într-un an de mandat, am adus în Vrancea aproape 100 de milioane de euro pentru proiecte de modernizare drumuri, reabilitare de spitale, școli, grădinițe, cămine culturale, pentru reabilitare de blocuri și sedii de instituții, dar și pentru dezvoltarea sectorului antreprenorial”, a declarat Ion Ștefan.
Candidatul PNL susține că dezvoltarea județului Vrancea trebuie să se facă printr-un parteneriat între Consiliul Județean Vrancea, un Parlament cu o majoritate PNL, un Guvern liberal și președintele României. Guvernul PNL are în plan investiții de peste 2 miliarde de euro pentru proiectele de infrastructură, sănătate, agricultură, care poate fi realizat dacă PNL va câștiga într-o manieră categorică alegerile din 6 decembrie.
”În 6 decembrie purtăm lupta decisivă, la vot! Eliminăm majoritatea toxică a PSD din Parlament și dezvoltăm Vrancea! 2 miliarde de euro vor fi investite în Vrancea pentru realizarea a patru mari proiecte pe care vrâncenii și moldovenii le cer de ani de zile: Canalul de irigații Siret-Bărăgan, tronsonul vrâncean al Autostrăzii 7 ”Unirea Principatelor”, noul Spital Județean din Focșani, dar și drumul expres între Focșani și Brăila”, a declarat Ion Ștefan.
Articol realizat de SC Mab Cons Media SRL la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 11200025



