Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează miercuri, 4 februarie 2026, de la ora 12:00, la Muzeul Unirii din Focșani, o întâlnire cu istoricul Tudor Dinu, prilejuită de lansarea volumului ”Grecia din România. Mănăstirile închinate din Țara Românească și Moldova, 1564–1866”, apărut la Editura Humanitas.
Profesor doctor abilitat la Universitatea București, Tudor Dinu este cunoscut pentru studiile sale dedicate Evului Mediu târziu și epocii fanariote. În cel mai recent volum, autorul propune o analiză amplă a relațiilor dintre ctitorii români și egumenii greci ai mănăstirilor închinate, depășind interpretările simplificate și etichetele ideologice aplicate istoriei acestei perioade.
.”Volumul Grecia din România este o pledoarie pentru descoperirea istoriei vieții monahale din Țările Române, fără ochelarii unei ideologii, care de un secol și jumătate pune etichete injuste pe anumite perioade din istorie și judecă totul în alb și negru. Cine are răbdare să citească cele peste 400 de pagini ale volumului va afla că pe parcursul celor trei veacuri, prin grecii veniți în Principate au ajuns solide elemente de cultură și civilizație. Pe unele le mai vedem astăzi, altele au dispărut după reformele bisericești realizate după Unirea de la 1859, când monahismul a fost desființat, iar multe dintre mănăstiri au fost transformate în temnițe și ospicii pentru alienați. Publicat de Editura Humanitas, în condiții grafice deosebite, cu imagini ale ctitorilor, așezămintelor și egumenilor, volumul este o mină de aur pentru cei interesați de istoria așezămintelor închinate din Vrancea. Găsim informații bogate despre „Precista”, „Sf. Nicolae Vechi” și „Sf. Ioan” din Focșani, Mera, Vizantea, Bordești, Jitia, Păunești, Soveja și o duzină de schituri care au ajuns metocuri ale mănăstirilor închinate sau direct ale mănăstirilor de la Muntele Athos sau din Muntele Sinai”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Vrancei.
Lucrarea oferă o perspectivă documentată asupra influențelor culturale și civilizaționale aduse în Principate de comunitățile grecești, precum și asupra transformărilor suferite de viața monahală după Unirea de la 1859. Volumul conține numeroase informații despre așezăminte din Vrancea, respectiv mănăstiri și schituri din Focșani, Mera, Vizantea, Bordești, Jitia, Păunești și Soveja.
Evenimentul are loc în parteneriat cu Librăria Humanitas din Focșani, care va fi prezentă cu un stand de carte, oferind posibilitatea achiziționării volumului și obținerii unui autograf din partea autorului.




