Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Anghel Saligny” Vrancea organizat marți, 20 septembrie, un exercițiu de amploare în Soveja, alături de alte instituții cu atribuții din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Tema exercițiului a fost stingerea unui incendiu izbucnit în pădure.
Potrivit scenariului, în data de 20 septembrie 2022, ora 11.00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunță producerea unui incendiu la fondul forestier din comuna Soveja, administrat de Ocolul Silvic Soveja.
”Incendiul se manifestă cu violenţă la nivelul păturii de frunziș și coronament iar din cauza vântului puternic, a secetei din ultimele luni, precum şi a topografiei terenului (zonă de munte), incendiul se propagă cu repeziciune atât pe orizontală cât şi pe verticală, existând riscul afectării unor suprafețe mari de pădure.
Pe lângă această situație tactică, scenariul a mai presupus alte două situații specifice. Prima a fost generată de faptul că, urmare a incendiului, pe fondul apariției panicii și intoxicării ușoare cu fum, 2 turiști aflați în zona afectată de incendiu, s-au dezorientat și, din cauza vizibilității reduse cauzate de degajările mari de fum, în încercarea de a se autoevacua, au căzut pe o pantă abruptă, accidentându-se la membrele inferioare, fiind în imposibilitatea de a se deplasa.
Cea de-a doua situație tactică a constat în asanarea teritoriului de muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, descoperită în timpul acțiunilor de localizare și stingere a incendiului”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Vrancea.
Având în vedere complexitatea situațiilor de urgență gestionate, la exercițiu au participat echipaje din cadrul: Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea, Ocolului Silvic Soveja, Direcției Silvice Vrancea, Gărzii Forestiere Focșani, Comitetului Local pentru Situații de Urgență Soveja, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Serviciului Salvamont Vrancea și Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
Fiecare instituţie a intervenit cu personal şi tehnică pentru salvarea persoanelor care au necesitat ajutor, au sprijinit populaţia afectată şi au acționat pentru înlăturarea pericolelor semnalate.
Obiectivele exercițiului au constat în: consolidarea, dezvoltarea și integrarea capacităților operaționale, cunoștințelor colective, capabilităților și resurselor autorităților, instituțiilor și organizațiilor care compun Sistemul Național pentru Managementul Situațiilor de Urgență (SNMSU) la nivel local, perfecționarea deprinderilor pentru executarea misiunilor pentru gestionarea situațiilor de urgență determinate de incendii la fondul forestier, evaluarea stadiului pregătirii personalului cu funcții de decizie și al resurselor de intervenție stabilite în documentele operative existente, eficientizarea fluxului informațional decizional, viabilitatea măsurilor stabilite în documentele operative și dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă a personalului din cadrul forțelor de conducere, coordonare și răspuns, inclusiv cu echipele care asigură sprijin.
Acţiunea s-a încheiat cu o analiză a modului de desfășurare a activităților de intervenție şi evaluarea capabilităților de intervenţie în cazul producerii unor astfel de evenimente, concluzia fiind că toate forţele şi mijloacele antrenate sunt în măsură să intervină cu operativitate şi profesionalism pentru limitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale, precum şi pentru diminuarea efectelor negative pe care un eveniment de o asemenea amploare şi gravitate le poate avea asupra comunităților.