Luni, 30 ianuarie 2023, Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea și în parteneriat cu Asociația Personalului Didactic „Simion Mehedinți”, organizează la sediul central al bibliotecii evenimentul de lansare a volumului „I.L. Caragiale – Gazetarul”, autor prof. dr. Ion Gr. Cherciu, volum apărut la Editura Terra, în anul 2022.
„Eseul «I.L. Caragiale – Gazetarul» surprinde, sintetic, dar și plurivalent, creațiile gazetărești și creațiile beletristice – ca sursă de inspirație literară a lui, și descrie integrator dimensiunea unei foarte mari personalități a spiritualității noastre care a făurit din limba română o altă «coloană fără sfârșit» a dăinuirii noastre” (prof. dr. Ion Gr. Cherciu). Evenimentul de lansare a volumului va fi prezentat de domnii: conf. dr. Costică Neagu, prof. Vasile Lefter, prof. Valeriu Anghel și publicistul Petrică Butuc. Dragi iubitori ai cărții, vă așteptăm la Bibliotecă!”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene Vrancea.



