Schimbarea lui Florin Cîțu din funcția de președinte al PNL intră în linie dreaptă. Liberalii care cer schimbarea acestuia au organizat, vineri, o ședință a Biroului Executiv, prin videoconferință. Aceștia au decis convocarea Consiliului Național al PNL pentru duminică, pe ordinea de zi aflându-se organizarea unui Congres extraordinar al partidului.
Printre cei are nu îl mai vor în fruntea PNL pe Florin Cîțu se află și liberalii vrânceni.
Pe de altă parte, Florin Cîțu a declarat că nu demisionează din funcție, așa cum i s-a cerut și a convocat la rândul său o ședință a Biroului Executiv pentru sâmbătă.
La Congresul extraordinar Florin Cîțu ar urma să fie înlocuit cu primul ministru Nicolae Ciucă.



