Liberalii cer invalidarea candidaturii lui Cristi Misăilă pe motiv că are domiciliu fictiv în Focșani. Cum se apără candidatul PSD

0
46

Cristi Misăilă, candidatul PSD pentru un nou mandat de primar în Focșani, este reclamat de liberali pe motiv că și-a depus candidatură cu un domiciliu fictiv. În plângerea adresată Judecătoriei Focșani de către Nicu Tănase, președintele PNL Focșani, se arată nu sunt respectate condițiile de fond cu privire la dovada domiciliului pe raza unității administrative teritoriale unde candidează. Mai exact, Cristi Misăilă figurează în cartea de identitate cu domiciliul la locuința ANL pe care a avut-o în Focșani pe strada Bradului.

Această locuință ANL a fost deținută cu contract de închiriere de pârât până în 2018, dată la care a renunțat și a predat locuința la Primăria Municipiului Focșani. Pe cale de consecință, nici cartea de identitate nu mai este valabilă, domiciliul fiind data prezentă unul fictiv.

Dovada domiciliului se face cu orice act ce dovedește deținerea sub orice formă a unui imobil, aspect ce nu  poate fi probat în prezent de numitul Misăilă Cristi Valentin.

Solicit, în consecință, să constatați că pârâtul Misăilă Cristi Valentin nu întrunește condițiile legale de fond pentru a candida la primăria municipiului Focșani și pe cale de consecință să dispuneți retragerea acestei candidaturi ca invalidă”, se arată în plângerea adresată Judecătoriei Focșani de Nicu Tănase.  

Primarul Misăilă spune că are domiciliu pe strada Mărășești

 

Primarul Focșaniului spune că domiciliul pe care îl are trecut în cartea de identitate este pe strada Mărășești, la părinții săi, dar nu exclude o eventuală greșeală la întocmirea dosarului său, la care s-ar fi putut folosi datele de la candidatura din anul 2016.

”Domiciliul pe care îl am în cartea de identitate de la dosarul de candidatură este pe strada Mărășești, nr. 34, la părinții mei. De la domiciliul de pe strada Bradului am mai avut un domiciliu pe strada Căpitan Crețu Florin, la care am renunțat și acum am domiciliul la părinții mei. Nu știu de unde a pornit această situație, voi verifica, să nu fie cumva o greșeală a colegilor mei la întocmirea dosarului de candidatură, la care să fi folosit datele din anul 2016”, a declarat Cristi Misăilă.