Omul de afaceri Valentin Resmeriță și-a făcut apariția la ședința Biroului Politic Județean al PNL Vrancea care a avut loc joi, în calitate de invitat. Acesta a asistat la lucrările forului de decizie din cadrul organizației, unde s-au validat, printre altele, candidaturile actualilor primari la alegerile locale de anul viitor.
Prezența lui Valentin Resmeriță la ședința conducerii PNL Vrancea nu este întâmplătoare, deoarece numele său a mai fost vehiculat și în anul 2020 ca posibil candidat pentru funcția de primar al Focșaniului. Și de această s-ar putea întâmpla acest lucru, având în vedere că la Consiliul Județean va încerca să obțină nou mandat de președinte Cătălin Toma. Valentin Resmeriță deține una dintre cele mai mari firme din Vrancea, Metale International, care produce și comercializează materiale pentru construcții, în special metalice.
Pentru PNL Vrancea a devenit o tradiție ca să aducă în anii electorali oameni de afaceri prosperi, care să susțină financiar organizația în alegeri și să candideze pentru diverse funcții. Ultimul dintre aceștia a fost deputatul Ion Ștefan, care a candidat de două pentru funcția de primar al Focșaniului și apoi a plecat din PNL la Forța Dreptei, alături de fostul lider liberal Ludovic Orban.



