Liberalii spun că primarul Cristi Misăilă ar trebui să își dea demisia pentru ”haosul” din Focșani

0
170

Liberalii susțin că primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, ar trebui să nu mai conducă administrația locală, din cauza modului în care se lucrează în Focșani, dar și, în general, a conduitei pe care o are în funcție. Reprezentanții PNL se referă în special la plângerile pe care edilul le-a făcut împotriva lor, cum ar fi una clasată în luna noiembrie de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care erau acuzați de numeroase nereguli.

”Domnul primar ne reclamă peste tot, acestea sunt preocupările lui principale, nu cele legate de gestionarea orașului, unde vedem un management defectuos. Suntem în situația să-i cerem demisia, să inițiem o dezbatere publică prin domul primar să fie înlăturat de la conducerea Primăriei Focșani.

(…)

Haosul în ceea ce privește investițiile din Focșani, pe care focșănenii îl pot constata în fiecare zi, este ceva fără precedent și nu numai în județ”, a spus consilierul PNL Victor Dumitru, în cadrul unei conferințe de presă.  

Liberalul a atras atenția că în Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost solicitate fonduri pentru străzi care au fost reabilitate recent.

”Pe aceste străzi s-au făcut lucrări de reparații atât a străzilor, cât și a trotuarelor, nu numai reparații curente. Aș nominaliza aici următoarele străzi, care pot fi verificate: strada Magazia Gării, unde anul trecut s-a turnat covor asfaltic și s-au refăcut trotuare, strada Alecu Sihleanu și Fundătura Alecu Sihleanu. Noi, consilierii PNL, am cerut refacerea documentațiilor și scoaterea de la investiții a unor străzi care sunt într-o stare bună. În schimb, nu au fost introduse străzi cum ar fi Ecaterina Varga, strada Prof. Constantin Stere, pe care nu se poate circula și care arată ca după bombardament”, a susținut Victor Dumitru.

Liberalii au criticat și modul în care se lucrează la proiectul de resistematizare a traficului, după ce pe strada Bicaz constructorul a început să asfalteze pe ploaie și la temperaturi scăzute. În acest caz, primarul Cristi Misăilă a convocat o ședință a comisiei pentru urmărirea proiectelor în care, pentru prima dată în actualul mandat, au fost invitați și consilierii locali. Edilul a cerut să fie luată în calcul rezilierea contractului cu constructorul. Adversarii săi politici consideră că ședința a fost un simulacru și că, în realitate, se urmărește obținerea de noi fonduri.

”Cuvântul de ordine în Focșani este haos. Toată vara s-a simulat că se lucrează și s-a ajuns să se asfalteze în prag de sărbători, când municipiul seamănă cu o imagine din Ucraina în multe zone. Domnul primar a organizat o ședință cu constructorii, care a fost un simulacru în care au dat vina unii pe alții. Eu prevăd că domul primar va încerca să obțină noi fonduri pentru lucrări”, a declarat Nicu Tănase, președintele PNL Focșani.