Liberalul Nistor Bratosin, primarul care a reușit să dezvolte comuna Urechești în ciuda opoziției PSD

0
55

Nistor Bratosin a fost unul dintre primarii cei mai vizibili din PNL și, din acest motiv, a avut suferit din cauza PSD. Cu toate acestea, comuna Urechești s-a schimbat sub conducerea sa prin proiectele realizate. Chiar dacă nu a putut face nimic pentru drumul județean, administrat de Consiliul Județean Vrancea și aflat într-o stare dezastruoasă, liberalul Nistor Bratosin a realizat alte investiții necesare pentru comună. Printre altele, candidatul PNL la Primăria Urechești a reușit, în acest mandat, să reabiliteze Școala Generală, să monteze 800 de lămpi pe LED pentru un iluminat modern, a montat camere de supraveghere pentru a crește siguranța în localitate, a cumpărat camion și buldoexcavator pentru lucrările din comună.

În mandatul 2016 – 2020, Nistor Bratosin a modernizat 7,6 km de drumuri, cu asfalt pus pe blat de beton, un proiect unic menit să reziste în timp, astfel încât să nu mai fie necesare viitoare reparații.

”Împreună cu SGA am reușit regularizarea cursului pârâului Oreavu, pentru a nu mai produce pagube la inundații, am modernizat drumurile comunale și, în maximum o lună-două vom mai finaliza 7 km de asfalt și 3,5 km șanțuri betonate. Pe drumurile modernizate am montat indicatoare și semne de circulație și am decolmatat șanțuri pentru a dirija apele pluviale. Proiectele mele pentru un nou mandat presupun reabilitarea unei grădinițe și realizarea unui proiect mare de asfaltare pe aproape 20 de km până la Mănăstirea Vărzărești și pe drumuri comunale. Atunci vom ajunge ca 95% din comună să fie asfaltată.

Un alt proiect pe care mi-l doresc funcțional pentru localitate este racordarea la gaze naturale și pentru care facem acum cereri de racordare pentru populație. Îmi doresc ca având un primar liberal la Focșani, pe Ion Ștefan, și un președinte de CJ, în persoana lui Cătălin Toma, să avem un alt spor la implementarea proiectelor pentru dezvoltarea comunei, pentru spijinul viticultorilor și a întregului județului”, a spus Nistor Bratosin, candidatul PNL la Primăria Urechești.

Primarul din Urechești mai are în plan, pentru viitorul mandat, reabilitarea căminului cultural și a fostei primării, construirea unei baze sportive, a unei săli de sport și modernizarea dispensarului medical, pentru care a depus deja proiecte la Compania Națională de Investiții și la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Material realizat de SC Mab Cons Media SRL, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012