Liviu Macovei, președintele PNL Focșani, a demisionat miercuri din Consiliul Local Focșani. Renunțarea la mandat a avut loc, cel mai probabil, pentru ca acesta să poată fi numit în funcția de subprefect, o informație vehiculată de mai mult timp. De altfel, astăzi are loc o ședință a Guvernului în care s-ar putea lua o asemenea decizie.
În urma discuțiilor purtate în coaliție, județele cu o populație mai mică de 500.000 de locuitori vor avea un singur subprefect, față de doi până acum. În Vrancea, funcția de prefect va rămâne în continuare la PSD, prin Marius Iorga, însă actualii subprefecți liberali nu vor mai rămâne în funcție.