Liviu Mălureanu va candida la președinția USR Vrancea

0
100

Liviu Mălureanu, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), a anunțat că va candida la funcția de președinte al organizației județene Vrancea a noii formațiuni rezultată din fuziunea USR și PLUS. După ce fuziunea a fost validată de instanță trebuie organizate alegeri în toate organizațiile în maximum 60 de zile.

„Intenționez să candidez la președinția filialei USR PLUS Vrancea la alegerile care vor avea loc în următoarele două luni. Îmi doresc ca în Vrancea USR PLUS să aibă o identitate proprie mult mai pronunțată. Din păcate, după alegeri nu am fost atât de vizibili cât ne-am fi dorit”, a declarat Liviu Mălureanu, în cadrul unei conferințe de presă. 

USR Vrancea este condusa de Mihăiță Lepădatu, iar PLUS de Radu Țigănuș.