Acasă Actualitate MAE pregătește eliberarea cărților de identitate în consulate. Primele 100 de documente...

MAE pregătește eliberarea cărților de identitate în consulate. Primele 100 de documente au fost emise

0
53

Românii din străinătate vor putea obține cărți de identitate prin intermediul misiunilor diplomatice și consulatelor. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că infrastructura tehnică necesară este pregătită, după o etapă-pilot în care au fost emise 100 de documente în 36 de misiuni diplomatice.

Anunțul a fost făcut vineri, 16 octombrie, de ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, la finalul ședinței de Guvern.

Pentru extinderea serviciului au fost distribuite peste 700 de stații de lucru, care vor permite procesarea documentelor în peste 140 de misiuni diplomatice ale României.

Potrivit ministrului, etapa-pilot a fost necesară după ce, în timpul verii, au fost identificate probleme informatice legate de interconectarea bazelor de date din România cu cele utilizate de misiunile diplomatice. Printre deficiențe s-au numărat erori privind numele înscrise pe documente și validarea informațiilor.

MAE susține că aceste probleme au fost remediate, iar sistemele informatice și echipamentele sunt pregătite pentru extinderea serviciului.

O altă schimbare anunțată privește documentele de stare civilă. Interconectarea bazelor de date ale MAE cu cele ale evidenței populației permite emiterea multora dintre aceste acte în aceeași zi, fără ca solicitanții să mai fie nevoiți să se deplaseze de mai multe ori la consulat.

Deși infrastructura este pregătită, Ministerul Afacerilor Externe nu a comunicat un calendar complet pentru introducerea serviciului în toate consulatele.