Focșăneanul Alexandru Zaharia, cunoscut ca Mara, prescurtare de la numele celebrului fotbalist argentinian, a fost eroul echipei sale, Aerostar Bacău, chiar în ziua în care Diego Armando Maradona a murit. Alexandru Zaharia a intrat azi în minutul 60 al partidei pe care echipa sa, Aerostar, l-a disputat pe teren propriu cu una dintre favoritele la promovare în liga întâi, Politehnica Timișoara. Timișorenii au condus cu 2-0 și părea că nimic nu mai poate întoarce rezultatul. Horia Ilie a redus din handicap în minutul 85, iar focșăneanul Zaharia a egalat în minutul 94, cu un șut sub transversală. Bucuria a fost enormă la final pentru echipa gazdă, Zaharia fiind luat pe sus de colegi și cei de pe banca tehnică. Este al doilea meci în care Zaharia punctează pentru Aerostar, după golul marcat în deplasare cu Petrolul Ploiești. Din păcate, în această seară a venitși vestea tragică: Maradona a murit la 60 de ani în Argentina.