Marian Oprişan, pasibil cu excluderea din PSD. Acesta a ajuns pe lista neagră a Vioricăi Dăncilă după ce Iohannis a câştigat Vrancea

0
137

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, ar putea fi exclus astăzi din PSD, alături de alţi doi lideri locali, Dumitru Buzatu de la Vaslui şi Ionel Arsene de la Neamţ, după ce aceste judeţe au fost câştigate de liberali în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Potrivit unor surse citate de adevărul.ro, fostul premier Viorica Dăncilă al putea cere în CEX-ul de astăzi ecluderea lor. PSD a anunţat deja posibila excludere a doi membri. Este vorba în primul rând de Ana Birchall, care va fi astfel sanţionată pentru că poziţionarea sa ca ministru al Justiţiei a afectat PSD în campania electorală. Şi Cozmin Guşă va fi dat afară din partid, deşi abia se întorsese în PSD. Dăncilă e nemulţumită de faptul că Paul Stănescu şi Daniel Tudorache l-au adus pe Guşă în partid.

În Vrancea, judeţ condus de Marian Oprişan, Klaus Iohannis a câştigat detaşat, cu peste 40% din voturi, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce  Viorica Dăncilă a avut puţin peste 28% din voturi. Şi la alegerile europarlamentare din primăvară liberalii au obţinut un scor foarte bun în judeţ. Atunci, Oprişan i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea.