Acasă Sănatate Măsuri restrictive la Gugești, Golești și Soveja

Măsuri restrictive la Gugești, Golești și Soveja

0
105

Începând de mâine, timp de 14 zile, la Gugești, Golești și Soveja, unde valorile  ratei de infectare cu COVID-19 sunt cuprinse între 1,52 și 1,92 la mia de locuitori, se vor aplica măsurile restrictive stabilite luni, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), întrunit în ședință extraordinară.

Hotărârea CJSU prevede că:

 (1) Organizarea și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului.

(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(4) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă  fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(5) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Restricțiile sunt valabile în perioada 23.03-5.04.2021, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Totodată, în ședința de luni a fost stabilită și activarea „Planului de acțiuni pentru eficientizarea capacității de gestionare a situației în localitățile unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori”, prin punerea în aplicare a Hotărârii C.J.S.U. Vrancea nr. 185 din 12.11.2020.