Începând de mâine, în comuna Vârteșcoiu, unde rata de infectare cu COVID-19 este de 1,96 la mia de locuitori, se vor aplica măsurile restrictive stabilite de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, întrunit vineri într-o nouă ședință extraordinară.
În această localitate au fost interzise spectacolele de tipul drive-in în aer liber, precum și spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau a alte evenimente culturale. Activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului. În aceleași condiții mai sunt permise: activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor; activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare și activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
Măsurile sunt valabile în perioada 9-22 ianuarie 2021, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
Totodată, CJSU a stabilit și activarea „Planului de acțiuni pentru eficientizarea capacității de gestionare a situației în localitățile unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori”, prin punerea în aplicare a Hotărârii C.J.S.U. Vrancea nr. 185 din 12.11.2020.