Miercuri, 11 noiembrie, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea (D.S.V.S.A.) a efectuat plățile cuvenite medicilor veterinari de liberă practică, pentru munca prestată în luna septembrie 2020, în conformitate cu Legea nr. 236/2019 şi O.U.G. nr. 117/2020. Anunțul a fost făcut de către Cristinel Mihai, directorul executiv al D.S.V.S.A. Vrancea, într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a instituției.
„De asemenea, până la data de 25 noiembrie 2020, se vor face plățile aferente deconturilor justificative pentru luna octombrie 2020”, se precizează în același comunicat.



