Investiția a fost blocată de la finanțare de anul trecut, deoarece, la data adoptării ordonanței de urgență privind continuarea proiectelor finanțate prin PNRR, Consiliul Județean Vrancea nu emisese ordinul de începere a lucrărilor. Acest lucru s-a întâmplat în ziua următoare. Cu toate acestea, Nicușor Halici, președintele CJ, a susținut că proiectul putea fi finanțat în continuare.
„Ministerul a decis unilateral să nu mai finanțeze acest contract, în condițiile în care nu a decis singur nici acordarea finanțării, ci aceasta s-a realizat printr-un parteneriat, printr-un contract care stabilește drepturi și obligații pentru ambele părți, inclusiv pentru Consiliul Județean.
În cadrul acestui contract, Consiliul Județean, atât în mandatul anterior, cât și în cel actual, și-a îndeplinit nu doar obligațiile și obiectivele asumate, ci chiar le-a devansat ca termene. Mă refer inclusiv la realizarea proiectului tehnic.
În același timp, trebuie menționat că, în mandatul anterior, Consiliul Județean a depus cererea de finanțare, iar evaluarea acesteia a durat aproximativ un an și jumătate. Ulterior, ni s-a creat așteptarea — ca să nu spunem impunerea — de a realiza proiectarea și execuția într-un singur an. Practic, Ministerului i-a luat un an și jumătate pentru verificarea documentelor, în timp ce Consiliului Județean i se cerea să proiecteze și să execute investiția într-un an.
Mai mult, la momentul primirii deciziei de suspendare, în octombrie–noiembrie 2025, lucrările erau deja începute din punct de vedere al execuției. În decembrie, proiectul ajunsese la un stadiu de peste 10% din punct de vedere fizic și peste 30% din punct de vedere al implementării contractului de finanțare.
Cu toate acestea, s-a decis denunțarea unilaterală a contractului, în pofida insistențelor mele repetate — formulate atât verbal, cât și în scris — de a include proiectul într-un memorandum pentru menținerea finanțării prin PNRR. După cum se știe, termenul-limită al PNRR este în jurul lunilor iulie–august ale anului curent, iar acest proiect era fezabil și putea fi finalizat în acest interval”, a spus Nicușor Halici, într-o conferință de presă.
Președintele Consiliului Județean Vrancea a afirmat că nu va contesta decizia Ministerului Educației, deoarece o soluționare în instanță va dura foarte mult și nu va avea o finalitate rapidă. În schimb, se va încerca atragerea de fonduri din alte surse de finanțare pentru continuarea proiectului realizării campusului universitar.



