Ministerul Lucrărilor Publice a aprobat 10 investiții în sănătate în Vrancea, printre care construirea unui spital la Odobești

0
46

Ministerul Lucrărilor Publice va realiza în Vrancea zece proiecte de investiții în sănătate. Acestea prevăd intervenții majore la Spitalul Municipal Adjud, construirea Spitalului Orășenesc Odobești, construirea sau dotarea de dispensare și centre medicale în mediul rural.

La nivel național sunt 330 de unități sanitare care vor putea fi construite, modernizate și dotate de Ministerul Lucrărilor Publice, prin Compania Națională de Investiții.

”În acest sens, am semnat, la MLPDA, ordinul pentru completarea listei-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul ”Unităţi sanitare”, venind, astfel, în sprijinul comunităților locale care nu au acces la servicii medicale moderne, la standarde europene.

Programul prevede construirea și dotarea unor unități medicale unde vor fi derulate lucrări de extindere, reabilitare, consolidare, eficientizare energetică, amenajare, modernizare și dotare”, a anunțat Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice.

Adjud – Lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a Spitalului Municipal Adjud și a Stației de Salvare

Adjud – Extindere, modernizare și dotare cu echipamente a Spitalului Municipal Adjud

Biliești – Centru de recuperare neuromotorie Sasu – Biliești

Bolotești – Construire și dotare dispensar uman sat Bolotești

Bordești – Centru sanitar

Gugești – Reabilitare și dotare Centru socio – medical

Jitia – Construire dispensar medical

Nereju  – Construire dispensar comunal uman

Odobești – Construire Spital Orășenesc Odobești

Tulnici – Dotare centru medical