Misăilă și Resmeriță au intrat în ”coliziune” în Piața Moldovei. Pesedistul a spus despre liberal că are un ”atitudine de golan”, PNL îi cere lui Ciolacu să ia măsuri

0
263

Social – democratul Cristi Misăilă, actualul primar al Focșaniului și liberalul Valentin Resmeriță, aspiratul la funcția de primar au avut o întâlnire în Piața Moldovei, care s-a soldat cu vorbe mai grele și cu acuzații ale PNL. Candidatul PNL a încercat să îl provoace pe Cristi Misăilă ca, în mijlocul tarabelor, să îi răspundă cu cât a îndatorat Focșaniul. La un moment dat, candidatul PSD s-a enervat și a spus că adversarul său are ”atitudine de golan”, moment care a fost filmat.

PNL Vrancea a acuzat comportamentul social – democratului și i-a cerut președintelui PSD; Marcel Ciolacu, să ia măsuri.

”Astfel, în cadrul unei acțiuni electorale în Piața Moldovei din Focșani, domnul Valentin Resmeriță l-a observat pe contracandidatul său, primarul în funcție Cristi Valentin Misăilă, și s-a dus să-l salute, așa cum orice politician din lumea civilizată ar proceda față de contracandidatul său. Singura reacție pe care candidatul PSD a găsit-o de cuviință a fost următoarea : a spus că domnul Resmeriță are “atitudine de golan ”!

Cu alte cuvinte, domnul Misăilă l-a numit „golan” pe contracandidatul său, care este și unul dintre cei mai mari investitori din Focșani și din județul Vrancea – un om care creează plusvaloare pentru comunitate și a cărui companie este un important contributor la bugetul de stat”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Vrancea.

Primarul Cristi Misăilă a recunoscut cuvintele spune contracandidatului său, despre care a spus că a venit de trei ori la el în timpul acțiunii din Piața Moldovei și i-a perturbat activitatea electorală.

”Dumnealui a încercat în toate modurile posibile și imposibile, să mă denigreze să mă agaseze și să îmi perturbe activitatea pe care o aveam”, a spus candidatul PSD.