Ministerul Dezvoltării a aprobat realizarea unor noi investiții în extinderea rețelelor de alimentare cu gaze în Vrancea, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
”Județul Vrancea va beneficia de investiții pentru extinderea și înființarea de noi rețele de gaze. A fost un proiect în care am crezut încă din primul mandat de parlamentar de Vrancea în Camera Deputaților. Ulterior, ca ministru al lucrărilor publice și dezvoltării în guvernarea liberală Ludovic Orban, am lucrat cu toată forța și toată convingerea alături de colegi primari din întreaga țară și în special din Vrancea, pentru a aduce proiecte de modernizare a satului românesc. Bani pentru a aduce confort în comunele vrâncene sunt cu duiumul!
A doua etapă pe rețele gaze naturale din Programul “Anghel Saligny” arată că efortul meu coroborat cu munca domnilor primari din Vrancea va aduce investiții serioase pentru aceste proiecte! Spor la treabă!”, a spus deputatul Ion Ștefan (Forța Dreptei), fost ministru al Dezvoltării.




