O adolescentă a sunat la 112 pentru a reclama că a fost violată. Poliţiştii au descoperit că realitatea era cu totul alta

0
98

O adolesentă în vârstă de 16 ani a reclamat duminică faptul că a fost violată de trei bărbaţi. Pentru a da greutate vorbelor sale, aceasta a prezentat oamenilor legii şi rănile pe care i le-au făcut agresorii, respectiv plăgi tăiate antebraţ drept şi picior stâng şi o echimoză în zona feţei.

Surse apropiate anchetei spun că, de fapt, nu ar fi fost vorba defel de un viol. Singurul adevăr în cele relatate de fată este actul sexual în sine, care însă nu ar fi fost urmarea unui viol. Tânăra ar fi avut un anunţ pe un Publi24, prin care oferea servicii de natură sexuală, contra cost. În urma acestui anunţ, a fost contactată duminică de cei trei bărbaţi, cu care, de bunăvoie ar fi întreţinut relaţii sexuale. Însă la final, nu s-ar mai fi înţeles asupra plăţii, astfel că fata, după ce s-a despărţit de cei trei bărbaţi, a sunat la poliţie, nu înainte de a-şi produce singură rănile care trebuiau să dovedească agresiunea.

Medicii au confirmat că nu a fost vorba de niciun abuz sexual.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate şi luarea măsurilor legale care se impun.