Luni dimineață, polițiștii din Adjud au fost anunțați, prin 112, de un bărbat din Homocea despre faptul că mama sa a dispărut. Potrivit acestuia, femeia în vârstă de 77 de ani a plecat de acasă noaptea, în jurul orei 2.00, fără o destinație anume și nu a mai revenit.
În scurt timp, o echipă de polițiști, sprijinită de lucrători din cadrul Ocolului Silvic, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Homocea, reprezentanți ai Primăriei Comunei Homocea, precum și cetățeni voluntari din localitate, au început căutările.
Acțiunile coordonate ale echipelor de intervenție au avut succes, iar în jurul orei 11:45, femeia a fost găsită pe raza comunei Homocea.
Din fericire, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni, însă se afla în stare de hipotermie și transportată imediat la Spitalul Municipal Adjud pentru îngrijiri medicale de specialitate.