Un autoturism a intrat în monumentul aflat în fața Primăriei Răstoaca, în noaptea de marți spre miercuri. Impactul a provocat distrugerea elementelor de delimitare și a lanțurilor din jurul monumentului, în timp ce partea din față a mașinii a fost grav avariată.
Monumentul nu a suferit avarii importante. Potrivit primarului comunei Răstoaca, acesta avea oricum nevoie de lucrări de reparații, care erau avute în vedere înainte de producerea accidentului.
Din primele informații, în autoturism s-ar fi aflat persoane din alta comună, iar accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei.



