Un accident rutier s-a produs miercuri, pe DJ 202E, în comuna Tâmboești.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Vrancea, un tânăr de 22 de ani, din comuna Ciorăști, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Slobozia Bradului.
În urma impactului, băbatul din căruță a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.



