Persoanele interesate de istoria Focșaniului sunt invitate să participe la un tur ghidat, organizat sâmbătă și duminică de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Turul se va desfășura în intervalul orar 9.30 – 10.45, iar întâlnirea participanților va avea loc în fața Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”.
Din cauza condițiilor meteorologice, prognozate a fi nefavorabile, turul va fi limitat, axat pe istoria Teatrului, precum și pe prezentarea principalelor obiective de atracție turistică din Municipiul Focșani.
”În urmă cu 109 ani, pe 22 noiembrie 1913, se ridica pentru prima oară cortina Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”. La debut, actorii Companiei Dramatice a Teatrului Național Iași, sub coordonarea lui Mihail Sadoveanu, au pus în scenă piesa ”Fântâna Blanduziei” semnată de Vasile Alecsandri.
Astfel, toți cei interesați să descopere primele afișe ale pieselor jucate pe scena Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia”, să afle povestea filantropului Pastia, din ale cărui donații a fost ridicat cel mai frumos teatru din SE României sau să îi întâlnească pe actorii focșăneni, sunt așteptați la teatru, la sfârșitul acestei săptămâni!”, este invitația Primăriei Focșani.