Organizația PSD din Panciu a fost reînființată oficial, după ce sâmbătă a avut loc Adunarea generală de alegeri. Pe ordinea de zi a ședinței de constituire au fost înscrise alegerea membrilor și a conducerii Biroului organizației. Biroul este constituit din 21 de membri și este condus de deputatul Elena Stoica, în funcția de președinte, și de trei vicepreședinți: Luminița Iliescu (profesor), Constantin Hurmuzache (economist) și Ion-Cătălin Mocanu (farmacist).
”Îmi propun ca de azi, organizația PSD – Panciu să fie, prin toți membrii săi, în permanență printre pănceni, în sprijinul oamenilor și a nevoilor lor, iar celor care își doresc să candideze pentru funcții la nivel local sau județean le cer să fie, în primul rând, ei înșiși un exemplu în comunitate. Personal, mi-am dorit ca, în organizația care s-a înființat astăzi să avem cât mai mulți tineri valoroși, cu viziune, care să vină cu un suflu nou pentru ca, împreună, să arătăm comunității din care facem parte și nu numai, adevărata imagine și forță pe care o are Partidul Social Democrat! Este evident faptul că nu ne-au lipsit nici reperele, membri de partid cu experiență, care și-au arătat toată disponibilitatea în a depune eforturi pentru reconstrucția noii organizații”, a declarat Elena Stoica, într-un comunicat de presă al PSD Panciu.
Organizația PSD din Panciu a fost reînființată după ce anul trecut social – democrații au pierdut anul trecut alegerile pentru funcția de primar, dar și controlul în Consiliul Local.



