Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani a pus în funcțiune o instalație de oxigen pentru pacienții cu COVID – 19. Este vorba de un stocator de oxigen pentru secția de Boli Infecțioase, pe care reprezentanții spitalului spun că au reușit să îl achiziționeze și să îl pună în funcțiune în timp record.
”Ne pasa si ne implicam total, de aceea, am reușit în timp record sa achiziționăm și să punem în funcțiune ( și aici vorbim de la turnarea platformei betonate, executarea instalației interioare, montarea de prize speciale si barbotoare, până la obținerea tuturor avizelor) stocatorul de oxigen pentru secția Boli Infecțioase. De azi, cele 50 de paturi din sectia Boli Infectioase, destinate bolnavilor Covid, au instalații și prize de oxigen funcționale!”, au anunțat reprezetanții Spitalului Județean pe pagina de Facebook a unității medicale.






