Parteneriat comunitar de succes între Partidul Romilor Pro-Europa și administrațiile publice locale din Sihlea și Adjud

0
159

Joi, 14 martie, a avut loc o întâlnire între conducerea Partidului Romilor Pro-Europa – Sucursala Județeană Vrancea  – și administrațiile locale din localitatea Sihlea și municipiul Adjud. Scopul întâlnirii, la care au participat și edilii celor două localități,  Radu Modreanu din Sihlea, respectiv Florin Nechifor din municipiul Adjud, a fost acela de a evidenția colaborarea cu cele două administrații, în vederea rezolvării și implementării de soluții concrete pentru dezvoltarea comunităților de romi.

În Sihlea, în urma dialogului și colaborării cu administrația locală condusă de primarul Radu Modreanu, s-au realizat următoarele progrese:

– Infrastructură: extinderea rețelei de canalizare și asigurarea accesului la apă potabilă și de consum au fost priorități importante. Prin eforturi susținute, s-a reușit să se ofere servicii sanitare de bază pentru locuitorii comunității.

– Regularizarea proprietăților: un alt aspect crucial a fost punerea în legalitate cu acte de proprietate și formarea comisiilor pentru identificarea locuințelor fără acte de proprietate, asigurându-se astfel stabilitatea locativă pentru familiile vulnerabile.

– Infrastructură urbană: reabilitarea punții din localitate, care se afla într-o stare de degradare avansată, a fost o acțiune vitală pentru siguranța populației și pentru asigurarea unui acces în siguranță pentru locuitorii din cartierul Ceapeul Vechi.

– Educație și integrare: s-au implementat programe și proiecte de integrare socială, cu accent pe modernizarea școlilor și a grădinițelor, oferind astfel copiilor din comunitatea romilor condiții mai bune pentru educație și integrare socială.

În municipiul Adjud, colaborarea cu edilul Florin Nechifor a însemnat realizarea de pași importanți pentru sprijinirea comunităților de romi, fiind de notorietate:

– Sprijinul comunitar: primarul Florin Nechifor a demonstrat un angajament puternic față de nevoile comunităților de romi, inițiind proiecte și programe menite să promoveze incluziunea socială și să sprijine dezvoltarea acestor comunități.

– Parteneriate și colaborări: colaborarea cu organizațiile societății civile și alte instituții a fost esențială pentru implementarea cu succes a proiectelor de dezvoltare comunitară.

„Partida  Romilor Pro-Europa – Sucursala Județeană Vrancea își exprimă sincerele mulțumiri și apreciere față de eforturile depuse de domnii Primari Radu Modreanu și Florin Nechifor, precum și de întregul lor aparat de lucru. Colaborarea fructuoasă dintre administrația locală și organizațiile societății civile reprezintă o bază solidă pentru continuarea eforturilor de dezvoltare și integrare socială în comunitățile de romi”, precizează conducerea organizației.