Profesorii de istorie şi geografie din judeţ, elevii şi membrii comunităţii vrâncene, sunt invitați să se alăture proiectului educaţional „Identitate, valori naţionale şi locale: Cluburi de Istorie şi Geografie locală şi a României”, derulat de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” și Consiliul Judeţean Vrancea.
„Proiectul a debutat în data de 9 februarie 2021 la Sala de Lectură a Bibliotecii şi se desfăşoară sub forma unor întâlniri non-formale în cadrul cărora participanţii poartă discuţii în jurul unor teme de interes circumscrise disciplinelor istorie şi geografie – locală şi a României. În proiect s-au implicat profesori din Focşani şi judeţul Vrancea, cărora le mulţumim”, a declarat Oana Raluca Boian, managerul Bibliotecii Județene.
Cei interesaţi, profesori, elevi şi alţi membri ai comunităţii, se pot înscrie în proiect la numărul de telefon 0727.571.355 (persoană de contact Adrian Ţiglea).



