Acasă Actualitate Patru medici trimiși în judecată după moartea unei paciente operate la Spitalul...

Patru medici trimiși în judecată după moartea unei paciente operate la Spitalul Județean

0
60

Patru medici au fost trimiși în judecată în urma decesului unei paciente care a suferit două intervenții chirurgicale la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, în anul 2022. Potrivit procurorilor, în urma unei operații de cezariană, în abdomenul pacientei ar fi rămas corpuri străine, iar medicii care le-au descoperit ulterior ar fi ascuns acest lucru.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani a anunțat vineri, 9 octombrie, că ancheta a fost finalizată pe 28 septembrie 2026, când s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor patru medici. Dosarul vizează infracțiunile de ucidere din culpă, fals intelectual, favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă.

Corpurile străine ar fi rămas în abdomen după cezariană

Potrivit anchetatorilor, în aprilie 2022, două doctorițe, identificate prin inițialele J.G.A. și C.A., au efectuat o operație de cezariană la Spitalul Județean Focșani.

La finalul intervenției, acestea nu s-ar fi asigurat că în cavitatea abdominală a pacientei nu au rămas materiale textile, comprese sau alte corpuri străine folosite în timpul operației.

Procurorii susțin că această neglijență a provocat decesul pacientei, survenit în iulie 2022.

Descoperirea corpurilor străine ar fi fost ascunsă

În iulie 2022, pacienta a fost supusă unei noi intervenții chirurgicale. Potrivit Parchetului, doctorițele J.G.A. și M.M.A. au descoperit și au îndepărtat corpurile străine rămase după cezariană.

Anchetatorii susțin însă că cele două au omis intenționat să consemneze descoperirea în protocolul operator, deși această informație era obligatorie și relevantă pentru stabilirea situației medicale a pacientei.

Mai mult, medicul M.M.A. nu ar fi declarat aceste aspecte nici în timpul audierilor efectuate de polițiști.

Al patrulea inculpat, medicul chirurg O.C., a participat la intervenția din iulie 2022. Potrivit procurorilor, acesta ar fi omis, tot intenționat, să menționeze în protocolul operator corpurile străine descoperite în abdomenul pacientei.

Parchetul susține că această omisiune a îngreunat cercetările și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.

Cei patru medici urmează să fie judecați, iar vinovăția lor va fi stabilită de instanță. Trimiterea în judecată nu înlătură prezumția de nevinovăție.