Polițiștii din Vrancea au desfășurat o acțiune amplă pentru verificarea legalității exploatării și transportului de material lemnos. Au fost făcute șase percheziții, zeci de controale și au fost aplicate amenzi de 30.000 de lei.
Acțiunea a fost derulată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, prin Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Focșani. Verificările au vizat operatori economici din județ și au avut ca obiect legalitatea exploatării, transportului, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.
În cadrul dosarului penal au fost puse în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară. Totodată, au fost efectuate 53 de controale: 42 pe linia transportului de material lemnos, două la depozite și instalații de prelucrare și nouă alte controale specifice domeniului silvic.
Polițiștii au constatat două infracțiuni – nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive. În dosar au fost indisponibilizate cinci motofierăstraie mecanice, 202 articole pirotehnice din categoriile P1 și F4 și 36 de cartușe.
De asemenea, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei, conform legislației silvice în vigoare.
În urma controalelor, polițiștii au dispus confiscarea a 285 de metri cubi de material lemnos, evaluat la 85.870 de lei.
Acțiunile pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale și a transporturilor fără documente legale vor continua și în perioada următoare.



