Polițiștii vrânceni au confiscat 105 metri cubi de material lemnos, în valoare de 26.300 de lei, în urma unor controale desfășurate în perioada 19–22 octombrie 2026, pentru combaterea ilegalităților din domeniul silvic.
În cele patru zile, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat 47 de controale, în urma cărora au constatat o infracțiune și au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 30.000 de lei, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
Polițiștii au anunțat că verificările vor continua pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic și protejarea fondului forestier.



