Acasă Actualitate Peste 200 de polițiști vor fi mobilizați la deschiderea noului an școlar

Peste 200 de polițiști vor fi mobilizați la deschiderea noului an școlar

0
98

Luni începe noul an școlar, ocazie cu care la unitățile de învățământ vor avea loc festivități de deschidere. Pentru desfășurarea în siguranță a acestora, polițiștii și jandarmii vrânceni vor fi prezenți în zona grădinițelor, școlilor și liceelor, pentru ca prima zi de școală să nu fie probleme.

 ”În judeţul Vrancea, peste 200 de poliţişti vor fi în teren pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona grădinițelor, a școlilor și a liceelor.

De asemenea, polițiștii (inclusiv conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea), cât și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea vor participa la festivitățile de deschidere din unităţile de învăţământ vrâncene, pentru a fi alături de copii, părinți dar și de profesori în această zi specială și pentru a-i asigura de toată disponibilitatea noastră în rezolvarea problemelor care pot apărea”, a anunțat IPJ Vrancea.

Fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare ale structurilor M.A.I. și ale Poliției Locale (în mun. Focșani), pe tot parcursul anului școlar.