Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra, în colaborare cu specialiști din silvicultură, au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 75.000 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate pe 22 și 23 iulie pe raza comunelor Spulber, Nistorești, Năruja și Nereju.
Acțiunea, de tip preventiv-reactiv, a avut ca scop verificarea legalității în circulația, depozitarea și prelucrarea materialului lemnos. Polițiștii, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani, Ocolului Silvic Năruja și Ocolului Silvic Nereju, au efectuat 62 de controale, dintre care 48 pe drumurile publice și 15 la depozite de material lemnos.
În cadrul controalelor au fost legitimate 65 de persoane și au fost verificate 47 de autovehicule, dintre care 15 transportau material lemnos. În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 26 de sancțiuni în baza Legii nr. 171/2010 privind contravențiile silvice, 8 sancțiuni pentru încălcarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația rutieră, precum și 3 sancțiuni pentru alte abateri.
Totodată, polițiștii au confiscat 93,73 metri cubi de material lemnos și au reținut un permis de conducere.
Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, cu scopul de a proteja fondul forestier și de a asigura respectarea legislației în domeniu.




