Acasă Cultură Peste 750 de copii au participat la activități de lectură organizate de...

Peste 750 de copii au participat la activități de lectură organizate de Biblioteca Județeană

0
192

Peste 750 de preșcolari, elevi și cadre didactice au participat, în perioada 30 martie – 3 aprilie, la activitățile organizate de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii.

Evenimentele au avut loc în cadrul Săptămânii Cărții pentru Copii și s-au desfășurat în paralel cu programele educaționale „Școala Verde” și „Școala Altfel”, derulate de unitățile de învățământ din județ.

Participanții au luat parte la ateliere de lectură și sesiuni interactive de povestire, care au îmbinat explorarea naturii cu descoperirea universului literar. Potrivit organizatorilor, activitățile au atras un număr mare de copii, iar ulterior mulți dintre aceștia au revenit la bibliotecă și au devenit utilizatori ai serviciilor oferite.

Un moment central al programului a fost întâlnirea cu autoarea de literatură pentru copii Irene Postolache, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Literatură pentru Copii și Tineret. Cu această ocazie au fost lansate volumele „Casa și toate amintirile” și „Bunica mea joacă șotron”, apărute la Editura Junimea.

„Am fost impresionați de numărul mare de elevi și cadre didactice care au participat la eveniment, ceea ce demonstrează atașamentul comunității față de Bibliotecă”, se arată într-un comunicat de presă al Bibliotecii Județne.

Activitățile organizate au avut ca scop promovarea lecturii în rândul copiilor și încurajarea formării unor obiceiuri de citit încă de la vârste fragede.