PLUS Vrancea și-a prezentat luni, într-o conferință de presă, candidații pe care i-a stabilit până acum pentru Consiliul Județean Vrancea. Adrian Apostol este candidat pentru funcția de președinte, iar Adrian Cătălin Baciu, Gheorghe Stroe și Bogdan Boroș pentru funcțiile de consilieri.
”Aș vrea să fac un apel către partidele aflate pe partea dreaptă a eșichierului politic să facem o coaliție de dreapta împotriva PSD, pentru a câștiga alegerile. Dacă vom fi împreună, putem câștiga alegerile locale, putem moderniza județul Vrancea. Ați văzut situația de la Spitalul Județean. Această situație este zi de zi în instituțiile din județul Vrancea, care au fost politizate de PSD”, a declarat Radu Țigănuș, președintele PLUS Vrancea.
Adrian Apostol, cel care vizează funcția de președinte al Consiliului Județean, a lucrat în poliție până în 2017, iar timp de nouă ani a participat la mai multe misiuni în străinătate, în zone de conflict, cum ar fi Kosovo, Macedonia, Bosnia Herțegovina. Acesta a spus că a decis să intre în politică din cauza Ordonanței 13, pe care a considerat-o un abuz împotriva democrației.
”Vrem să oferim ceva oamenilor, pentru că provenim din rândul oamenilor. Nu cred că un om care a fost politician de 27 de ani mai are ceva de oferit. Noi suntem un partid al viitorului și vrem să demonstrăm că Vrancea poate fi schimbată”, a declarat Adrian Apostol.
PLUS mizează pe oameni care nu au mai făcut politică. Deocamdată, singurul candidat cu experiență în administrație este Adrian Cătălin Baciu, care a fost și timp de 10 luni membru în Consiliul Local Adjud.
PLUS are în Vrancea aproximativ 200 de membri. Partidul va merge la alegerile locale alături de USR, cu care ar urma să fuzioneze în vara acestui an. Deocamdată, nu s-au stabilit cum se vor alcătui listele de candidați pentru locale.



