Liberalii și-au depus dosarele de candidați pentru Primăria Focșani și Consiliul Local Focșani. Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, încearcă pentru a doua oară să câștige fotoliul de primar, la luptă cu actualul primar PSD Cristi Misăilă, pe care nu a reușit să îl învingă în anul 2016.
În încercarea de a câștiga, după eșecul formării unei alianțe cu USR PLUS Focșani, PNL a făcut o înțelegere cu independentul Liviu Macovei, cu care au avut loc mai multe runde de negocieri în ultima perioadă. Din sondajele vehiculate, omul de afaceri ar fi cotat cu un scor foarte mare, de aproape 20%, în timp ce Ion Ștefan are peste 30%. Liviu Macovei a plecat în 2019 din PNL, a trecut prin USR, a ajuns independent, iar acum a revenit alături de liberali, fiind pe primul loc pe lista de consilieri.
Pe lista de candidați la Consiliul Local Focșani se mai află Nicu Tănase, președintele PNL Focșani, dar și Costel Bîrsan, fost consilier UNPR, care nu s-a dus alături de PSD și a activat alături de PNL în mandatul 2016 – 2020.
”Astăzi, împreună cu Liviu Macovei, am demonstrat că politica trebuie să fie făcută pentru cetățeni, nu pentru interesele unora sau a altora. Sperăm ca celelalte partide de dreapta să treacă peste orgolii, mărunte de altfel, și să înțeleagă că împreună putem reclădi orașul”, a declarat Ion Ștefan după depunerea candidaturilor.
”Este timpul pentru schimbare. Vrâncenii și focșănenii merită mai mult și este datoria tuturor forțelor de dreapta ca de această dată să lase la o parte orgoliile și conflictele pentru a participa la efortul de a schimba în bine soarta focșănenilor. Studiile sociologice, atât cele făcute de mine, cât și cele făcute de PNL, arată că deși sunt creditat cu un număr semnificativ de voturi acesta nu este suficient de mare pentru a putea câștiga. Tot studiile sociologice au arătat că doar o soluție largă a dreptei are șansele cele mai mari de a câștiga Primăria Focșani”, a spus la rândul său Liviu Macovei.