Acasă Politică PNL și-a stabilit candidații: Ion Ștefan la Primăria Focșani și Cătălin Toma...

PNL și-a stabilit candidații: Ion Ștefan la Primăria Focșani și Cătălin Toma la Consiliul Județean Vrancea

0
180

Liberalii și-au stabilit candidații la cele mai importante funcții din județ. Cătălin Toma, președintele organizației, este propunerea pentru Consiliul Județean, iar Ion Ștefan este nominalizat la Primăria Focșani. Biroul Politic Județean a votat în unanimitate cele două candidaturi, acestea urmând să fie validate pe 9 martie de Biroul Politic Național. Nominalizările celor doi nu reprezintă o surpriză, deși la Primăria Focșani au mai fost vehiculate și alte nume.

Chiar dacă PNL Vrancea și-a stabilit candidații, se pare că liberalii intenționează să continue negocierile cu partidele de dreapta pentru susținerea unor candidați comuni la Primăria Focșani și Consiliul Județean. Desigur, PNL va încerca în primul rând să obțină sprijin pentru candidații săi.

Nici ceilalți jucători politici locali nu au stat degeaba până acum. USR și-a desemnat la rândul său candidații la Primăria Focșani și Consiliul Județean, însă mai au negociat cu colegii de alianță de la PLUS. Liviu Macovei și-a anunțat, de asemenea, o opțiune serioasă ca independent pentru Primăria Focșani, iar în ultimele zile acesta și-a făcut campanie în Focșani.

Fără candidați comuni ai dreptei, Marian Oprișan și Cristi Misăilă au toate șansele să rămână în funcții la alegerile locale, în condițiile în care acestea se desfășoară înt-run

Toma și Ștefan spune că este nevoie de o administrație liberală

 “Chiar dacă sună dramatic, Vrancea se află pe marginea prăpastiei, adusă aici de administrația “roșie” ce conduce județul de 30 de ani. Este momentul să începem reconstrucția județului, este timpul ca administrația locală să se întoarcă cu fața către cetățeni, să lucreze pentru ei. Am acumulat experiență în administrația locală ca primar, mandatul de senator m-a ajutat să-mi creez o altă imagine despre cum ar trebui să arate Vrancea, ce ar trebui să însemne ea pentru România, iar acea imagine nu ar trebui să mai fie confundată cu fieful unui „baron” colorat în vreun fel. Administrația pe care vreau să o fac este una care are în centrul ei nevoile vrâncenilor, nu ale camarilei de partid, lucru pe care l-am demonstrat și când am condus primăria Jariștea”, a spus Cătălin Toma.

”În Vrancea, la alegerile locale, nu se va juca doar soarta Vrancei, ci a întregii țări. Menținerea la putere a lui Oprișan, validarea lui ca „ultim baron”, îi va deschide porțile către șefia partidului, după modelul Dragnea. Jocurile pe care le face cu Misăilă sunt doar praf în ochii focșănenilor, scopul lor fiind de a rămâne la conducerea județului, respectiv municipiului, pentru a-și acoperi matrapazlâcurile făcute. Focșaniul are nevoie de o administrație de tip liberal, având ca model Oradea sau Cluj Napoca, acolo unde primarii liberali Bolojan și Boc au făcut adevărate revoluții în administrația locală”, a declarat la rândul său Ion Ștefan.